11 aprilie 2012

PROTECȚIA ANTISEISMICĂ

Având în vedere faptul că în prezent lumea contemporană este afectată din ce în ce mai des de cutremure, este important ca toți cetățenii să cunoască regulile principale de protecție antiseismică. Aceste reguli cuprind la rândul lor o succesiune de activități:
 - activități preventive;
 - modul de comportare în timpul cutremurului;
 - activități desfășurate după încetarea cutremurului.

1. Activități preventive:

Înainte de cutremur, este important ca fiecare familie să ia o serie de măsuri de protecție, ce cuprind:
  • Cunoașterea clădirii și identificarea locurilor în care să se protejeze membrii familiei (grindă de rezinstență, toc de ușă solid, birou sau masă rezistentă).
  • Cunoașterea locurilor de întrerupere a alimentării cu electricitate, gaze sau apă, pentru întreruperea lor imediată.
  • Asigurarea într-un loc accesibil a unei truse de prim ajutor, a unei rezerve de apă și de alimente conservate, un aparat de radio cu tranzistori și o lanternă.
  • Ancorarea pieselor de mobilier și păstrarea obiectelor grele pe dușumea, evitându-se etajele înalte;
  • Membrii familiei vor participa la exerciții organizate periodic de Serviciile de Protecție Civilă.
  • În școli se vor lua următoarele măsuri:
  • Identificarea și fixarea mobilierului greu și a obiectelor care prin cădere pot să pericliteze viața celor din clasă. Piesele de mobilier suprapuse vor fi fixate solid de perete și între ele pentru a nu se răsturna peste copii.
  • Amplasarea în dulapuri joase, care să nu se poată răsturna, a vaselor cu substanțe chimice și a altor materiale periculoase.
  • Păstrarea în sălile de clasă a unor extinctoare.
  • Păstrarea într-un loc cunoscut a unor truse de prim ajutor, a unor lanterne și a unei rezerve de apă și de alimente conservate.
  • Identificarea de către cadrele didactice și elevi, a pericolelor existente în afara școlii, pe drumul zilnic spre casă și în localitate. Aceste pericole sunt reprezentate de: căderea unor obiecte de mobilier din clădirile înalte, căderi de ziduri, acoperișuri, coșuri de fum, căderea unor stâlpi; posibilitățile de declanșare a unor incendii; producerea unor alunecări, căderile de stânci sau declanșarea unor avalanșe.
  • Executarea periodică a unor exerciții de autoprotecție sub coordonarea cadrului didactic. Elevii vor fi solicitați să se ghemuiască sub masă sau sub bancă.
  • Evacuarea clădirii se face, după un cutremur puternic, numai în ordine, după ce au fost verificate căile de ieșire. Periodic vor fi efectuate exerciții de control a clădirii. Este util să se cunoască sediul celor mai apropiate unități de protecție civilă, pompieri, poliție și spitale.

2. Comportarea în timpul unui cutremur:

  • Păstrarea calmului, evitarea panicii și protejarea copiilor, bătrânilor și femeilor;
  • Dacă vă aflați în interiorul unei clădiri (clasă, locuință) este bine să rămâneți acolo până la terminarea mișcărilor seismice. Este foarte periculos să încercați să ieșiți în dezordine din clădire sau să fugiți pe scări.
  • Elevii se vor proteja sub băncile din clasă, ghemuit, cu fața în jos și cu palmele împreunate pe cap.
  • Dacă sunteți în exteriorul clădirilor este important să vă îndepărtați de acestea pentru a evita să fiți loviți de căderea zidurilor, a cornișelor și a altor obiecte. Nu atingeți firele electrice căzute și evitați  stâlpii și liniile electrice.
  • Persoanele desemnate special vor întrerupe sursele de foc, gazele și curentul electric.
  • În locuință, este bine să vă așezați în dreptul ușilor dintre camere, lângă pereții de rezinstență sau într-un colț al camerei, eventual sub masă sau sub un birou. În blocuri este interzisă utilizarea lifturilor. Este bine să deschideți ușa spre exterior pentru a evita blocarea ei. În interorul camerelor, nu vor fi utilizate chibrituri sau alte surse de lumină cu flacără pentru a fi prevenite exploziile.
  • Dacă vă aflați în locuri publice (magazine, săli de spectacole) este bine să vă păstrați calmul și să acționați după reguli similare, în funcție de împrejurări.
  • Dacă sunteți într-un mijloc de transport în comun, stați pe locul vostru și păstrați-vă calmul. Conducătorul va opri vehicolul și va deschide ușile. 
  • Dacă sunteți într-un autoturism, este indicat să vă opriți cât mai repede într-un loc deschis, departe de clădiri și în nici un caz nu staționați pe poduri sau pasaje.

 3. Modul de comportare după cutremur:

  • Nu părăsiți imediat clădirea în care vă aflați fiind necesară verificarea prealabilă a siguranței ieșirilor.
  • Acordați primul ajutor persoanelor rănite, îndepărtați mobilierul sau obiectele sub care acestea sunt prinse și anunțați personalul sanitar calificat. Răniții grav nu vor fi deplasați din locul în care se află.
  • Verificați și închideți instalațiile de gaze, electricitate și apă și nu utilizați foc deschis, fiind pericol de explozii.
  • Nu utilizați telefonul decât în caz de necesitate (salvare, pompieri) spre a evita blocarea circuitelor.
  • Ascultați numai anunțurile oficiale difuzate prin radio și evitați panica răspândită de persoanele neautorizate.
  • Înainte de ieșirea din clădire, asigurați-vă încălțămintea și îmbrăcămintea necesare în vederea unei posibile evacuări.
  • Evacuați clădirea cu calm și preveniți rănirea prin căderea unor obiecte (tencuieli, cărămizi), protejând capul cu un scaun, ghiozdan.
  • După ieșirea din clădire, evitați apropierea de clădirile grav avariate; deplasați-vă spre locurile deschise, sigure, deoarece sunt posibile unele șocuri seismice ulterioare.
  • În cazul în care sunteți blocați sub dărâmături, încercați să comunicați cu cei din exterior prin bătăi la intervale regulate în țevi sau grinzi. Dacă aveți posibilitatea de mișcare, încercați să ajungeți la rezervele de apă și alimente și acordați ajutor celor răniți. Dacă ați stabilit un contact verbal cu echipele de salvare, explicați situația și locul în care vă aflați și solicitață primul ajutor necesar. Vor fi urmate toate recomandările echipelor de salvare.
  • În situația în care sunteți sinistrați, este important să respectați regulile de comportare stabilite și să asugurați respectarea unor reguli stricte de igienă personală și colectivă pentru a evita declanșarea unor epidemii. Revenirea la locuința avariată se face numai cu avizul unor specialiști ai Protecției Civile. 
     

Niciun comentariu:

Postări populare